Arhive

„Din capul meu”, autor Sharon M. Draper


Din capul meu / Sharon M. Draper ; trad. din engl. și note de Iulia Arsintescu . – 
București : Arthur, 2016 . – 
257 p.

Sharon Draper, SUA este o îndrăgită scriitoare pentru copii şi profesoară multipremiată pentru activitatea didactică. A scris peste 20 de cărţi, primind mai multe premii în literatură. Cartea „Din capul meu” s-a aflat timp de 2 ani pe lista de bestselleruri New York Times, fiind aleasă cartea anului şi recompensată cu Premiul Josette Frank.

Este o carte care trebuie citită la orice vârstă, dar mai ales de către adolescenţi, pentru a nu pierde un moment important din etapa de dezvoltare a personalităţii.

Este istoria unei fetiţe. Brunetă, cu păr scurt şi creţ, ochi căprui, cu gropiţe în obraji. Iubeşte muzica country, culoarea verde, îi plac blugii cu imprimeuri sclipicioase.  Are 11 ani. Numele ei este Melody. Are o boală teribilă care o ţintuieşte într-un scaun cu rotile pentru toată viaţa. Nu poate merge, nu se poate hrăni singură. Nu poate vorbi. Suferă de paralizie cerebrală.

Cel mai straşnic este faptul că în acest corp neajutorat este blocată o minte dezvoltată, plină de viaţă, o minte genială pe care alţii nu o pot vedea şi aprecia. Are o memorie fenomenală, ţine minte absolut fiecare cuvânt, fiecare  senzaţie, gust sau emoţie. Dar cel mai mult îşi aminteşte cuvintele, milioane de cuvinte, lumea e în stare să le rostească fără efort . Dar nu Melody. V-aţi întrebat vreodată cum e să nu poţi împărtăşi absolut nimic din ceea ce gândeşti? Ei bine, răspunsul îl aflaţi în această carte, scrisă la persoana I.


„Parcă aş trăi într-o cuşcă fără uşi şi fără cheie. Şi n-am nici o posibilitate să spun cuiva cum să mă scoată de-acolo.”


„Gândurile au nevoie de cuvinte. Cuvintelor le trebuie o voce.”

Ea simte, vede şi aude ceea ce alţii nici nu observă. Se bucură de viaţă, este optimistă. Numele Melody i se potriveşte, deoarece fetiţa asociază tot ce vede, aude, miroase şi simte cu culori, ceea ce îi dă sens vieţii şi o face să poată privi dincolo de cuvintele pe care nu le poate rosti. Merge la şcoală, în clasă cu copii cu dizabilităţi, dar mai apoi într-o clasă obişnuită. Îşi face prieteni şi trece prin diverse evenimente plăcute şi nu chiar. Cel mai mult îşi doreşte să poată comunica cu alţii prin cuvinte. Se întâmplă o minune: obţine un  dispozitiv care îi oferă posibilitatea să interacţioneze cu alţi oameni: o combinaţie de computer cu player şi sintetizator de voce. Primele cuvinte spuse părinţilor prin intermediul dispozitivului au fost: „Vă iubesc!”. Dar când vine în clasă o fetiţă rosteşte nişte cuvinte, care caracterizează atitudinea multora faţă de persoanele cu dizabilităţi:

„Nu vreau să fiu rea, sincer, dar n-am crezut niciodată că Melody are gânduri în minte”.

 Dar Melody reuşeşte să demonstreze tuturor că se înşeală cu privire la inteligenţa sa.

Cartea „Din capul meu” nu are un final puternic ca alte romane, ea descrie  doar un episod din viaţa lui Melody. Episodul s-a terminat cu bine, dar are o viaţă întreagă, o aşteaptă un viitor cu o mulţime de oameni indiferenţi. Dar totodată este o carte în care se arată că omul pas cu pas este capabil să facă imposibilul.
Romanul „Din capul meu” scoate la iveală suferinţa oamenilor cu dizabilităţi, problema integrării în societate şi colectiv, dar ne sugerează că persoanele cu anumite afecţiuni pot fi mai inteligente decât noi, cei „normali”. Ne face să fim mai înţelegători cu cei care ne par inferiori, dezvăluindu-ne lumea lor interioară. Ne face să preţuim ceea ce avem fără a fi conştienţi de acest lucru.


„Am primit odată de Crăciun o păpuşă de aceea electronică. Ar fi trebuit să vorbească, să plângă, să-şi mişte mâinile şi picioarele atunci când o apăsai pe butoanele potrivi te. Dar, când am deschis cutia, unul din braţe îi căzuse şi indiferent pe ce buton apăsai păpuşa nu ştia decât să scâncească.
Mama a returnat-o la magazin şi a primit banii înapoi. Mă întreb dacă nu şi-a dorit vreodată să fi putut face la fel şi cu mine.”

„Cuvinte.

Mă înconjoară mii de cuvinte. Poate milioane.

Catedrală. Maioneză. Rodie. Mississippi. Napolitan. Hipopotam. Mătăsos. Înfricoşător. Iridescent. Gâdilat. Strănut. Dorinţă. Îngrijorare.
Cuvintele s-au învârtejit mereu în jurul meu ca fulgii de zăpadă – fiecare dintre ele delicat și diferit, fiecare topindu-se neatins în palmele mele.

În adâncul meu, cuvintele se adună în mormane uriașe. Munți de expresii, de propoziții și de idei interconectate. Fraze inteligente. Glume. Cântece de dragoste.”

Cartea face parte din concursul de lectură Bătălia cărţilor, categoria copii (11-14 ani). Poate fi găsită la toate filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. http://hasdeu.md/ce-unde-cind-batalia-cartilor-11/

"Când mă vei întâlni" de Rebecca Stead


     S-a dat start concursului de lectură BĂTĂLIA CĂRŢILOR 2016!

      Una din cele 10 cărţi pentru categoria 11-14 ani  este „Când mă vei întîlni” de Rebecca Stead.

Titlu original: When you reach me
Limba originală: engleză
Traducător: Iulia Arsintescu
Editura: Arthur
Anul apariţiei: 2013


      Rebecca Stead s-a născut la New-York, este scriitoare pentru copii şi adolescenţi. Una din cărţile care au făcut-o vestită  pe  Rebecca Stead este cartea „Când mă vei întâlni”. 
A fost publicară pentru prima dată în anul 2009 şi rapid a cucerit inimile cititorilor şi atenţia criticilor literari ajungând prima pe lista celor mai citite cărţi pentru copii în America. În anul 2010 câştigă prestigiosul premiu literar Newbury pentru contribuţie remarcabilă în literatura pentru copii.
                 O carte întoarsă pe dos, un labirint al misterelor şi al călătoriei în timp. O carte cu o mulţime de „de ce?”. Încă din primul capitol îţi dai seama  că trebuie s-o citeşti până la capăt pentru a o înţelege. Sunt scrise lucruri emoţionante şi ne învaţă că aparenţele înşeală.
     Stilul  diferit  în care autoarea scrie – nu dă niciodată prea multe detalii şi nu se concentrează pe un anumit lucru – te absoarbe total.   
          
     Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată cel mai bun prieten te-ar evita?
     Răspunsul ni-l poate da Miranda, o fată simplă de 12 ani. O fată curajoasă – şi în acelaşi timp fricoasă – ţine la prietenii săi şi este gata oricând să dea o mână de ajutor.
Miranda are destule probleme: mama care nu găteşte micul dejun şi se îmbracă ca o puştoaică, un traseu plin de pericole de la şcoală spre acasă. Miranda merge în fiecare zi spre şcoală cu Sal, prietenul cel mai bun. Ei ştiu pe unde este cel mai bine să meargă şi unde să se oprească, ştiu pe cine să ocolească.
     Pe neaşteptate ordinea lucrurilor se destramă: Sal, prietenul cel mai bun aparent fără nici un motiv hotărăşte s-o înlăture pe Miranda din viaţa lui.
     Apoi fetiţa primeşte un bileţel misterios:
Vin să salvez viața unuia dintre prietenii tăi și pe a mea.
Îți cer două favoruri.
În primul rând, să-mi scrii o scrisoare.
    Urmează alte trei bileţele, unul mai ciudat decît altul,  care sfidează legile timpului şi ale spaţiului. Ele o fac pe Miranda să creadă că are un rol hotărîtor într-o misiune de salvare. Miranda trebuie să descopere identitatea destinatarului şi să pună la capăt toate piesele  acestui  puzzle-ul fantastic al călătoriei în timp pînă nu e prea tîrziu.
Şi ce legătura are totul cu cel mai bun prieten?
       Eroii cărţii trăiesc în America în anii 70, dar sunt foarte vii şi adevăraţi, ţi se pare că citeşti despre copiii contemporani. Problemele descrise în carte au rămas aceleaşi ca şi în ziua de azi: relaţiile cu părinţii, cu colegii, siguranţa pe stradă şi diferenţa socială.
   Sub ochii noştri Miranda – personajul principal al cărţii se maturizează, începe a înţelege că această lume nu e doar pentru ea, că alături trăiesc oameni, oameni vii cu interesele şi problemele lor.
O carte despre relaţiile dintre elevi, copii şi părinţi cu elemente de fantastică.
O carte care te face să te întorci cu gândurile la eroi, la suget, o carte de suflet
      O carte citită dintr-o răsuflare, care cu fiecare pagină îţi dezvăluie că era mai mult decât ce părea a fi iniţial. O carte frumoasă, interesantă şi, în mod sigur, diferită. Citind cartea te simţi implicat în mod direct în poveste.
     Citate:
„Eu nu judec cărţile după copertă. Le judec după prima frază”
„Uneori simţi că eşti rău abia în momentul în care încetezi să mai fii rău. Este ca atunci când aprinzi lumina şi îţi dai seama cât de întuneric fusese înainte în cameră.”
„E simplu să iubeşti pe cineva. Dar este greu să ştii când trebuie s-o spui cu voce tare.”
„Gândirea normală este doar un nume pe care îl dăm felului în care ne-am obişnuit să vedem lucrurile.”

  O recomand vouă, cititorilor!  


Lectură plăcută vă doresc!

  „Cea mai frumoasă experienţă pe care o putem trăi este misterul”
Albert Einstein