Arhive

Confesiunie poetului cu suflet răvăşit de frumuseţe


   George Bacovia
  S-a născut într-o toamnă, 
,, în care tot câmpul e o floare și cerul un surâs”.


  S-a trezit creierul și a spus: ,,Eu iubesc viața”, dar am murit de al vieții glonț dureros. Ce sunt eu acum decât un cuib de inimă? Aripi de aur mai vreau! Gândesc la luceferii păcii. Când vor răsări, când nu vor mai apune?
Am și eu legenda mea. M-am născut la Bacău prin 5 sau 6 septembrie 1881. Eu am fost al cincilea copil. Și numele tot de la Bacău mi se trage. Liceul l-am făcut în orașul natal. Aici m-am simțit la mine acasă. Nu țin minte să fi avut intenția de a mă stabili în altă parte. De acest oraș, de această casă îmi sunt legate toate amintirile mele din copilărie, ca și din viața adultă. Iubesc oamenii și îi privesc prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun în sine. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare. Nu m-am născut bogat și poate nu voi fi niciodată. Dacă aș avea bani mulți, aș chema poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții.
                          Am fost și eu odată ca nici odată…
                          Am fost stea pe cer?
                          Acum ce sunt?
                          Eu sunt steaua?
                          Aș putea lumina pustiul?
                          Aș putea lumina tăcerea?
                          Cum să nu mă duc după aceste vremuri?
                          Dacă am existat, e că am iubit!
  Când am plecat din Bacău, grădina publică plângea cu stropi de ploaie, iar eu de-atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu.

Compunerea operelor mele a fost în mijlocul naturii, schițate cu un creion, cele mai multe sunt impresii de peisaje. Am citit pe atunci mult din Eminescu, Alecsandri. Literații francezi m-au interesat toți, preferând pe Verlaine, Baudelaire, Mallarme.
n poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiție colorată. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele vioarei am scris. Fie după note, fie după urechea sufletului. Pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile alb, roșu, violet. Eu am încercat să le redau, cu inteligență, prin cuvinte.

Amurg de toamnă violet…, 
Și flori de plumb…, 
Un vals de valuri albe…,
Frunza galbenă-i ca tine…, 
Verde crud, verde crud, 
Mugur alb, și roz, și pur…, 
Vis de-albastru și de-azur.; 
În amurguri roșii, nupțiale…

Bacovia este poetul care a scris și a trăit ființa poeziei cu întreaga sa sensibilitate.

Ion Druţă – omul cu cele mai multe doruri

Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean.

Fiul lui Pentelei Druță, zugrav bisericesc, și al Soficăi, de origine ucraineană. în 1939, familia Druță se mută în satul Ghica Vodă, de lîngă Bălți, unde viitorul scriitor va face clasele primare. În 1945, urmează cursurile unei școli de tractoriști, A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „Maxim Capsa” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia.

Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, „Frunze de dor”, „Balade din cîmpie”, „Ultima lună de toamnă”, „Povara bunătății noastre”, „Clopotnița”, „Horodiște”, „Întoarcerea țărînii în pămînt”, „Biserica albă”, „Toiagul păstoriei” ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane. Operele sale au fost traduse în: rusă, franceză, germană, engleză, ucraineană, bulgară, cazahă, gruzină, letonă, maghiară, lituaniană, georgiană, slovacă, armeană, uzbecă, azerbaidjană, letonă etc.

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa „Casa Mare”, nuvela „Ultima lună de toamnă” și romanul „Balade din cîmpie”, Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii. A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).

În 1989 se angajează activ în procesul de înnoire din Republica Moldova, militînd pentru oficializarea limbii române și revenirea la grafia latină.

Ion Druță a lucrat la ziarele ”Țăranul sovietic”, ”Moldova socialistă” și la revista ”Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, ”La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele ”Frunze de dor”, ”Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicînd și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.

Druță se vădește un autor profund implicat în viața neamului, scriind despre subminarea limbii române în Basarabia, despre istorie, ecologie, agricultură.

„Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță… este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă.
(Mihai Cimpoi)

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de ”Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale.

Curajul de a nu fi pe placul tuturor, scrisă de Ichiro Kishimi, Fumitake Koga

  ,, Nu contează cu ce calități te naști, ci cum alegi să le folosești”.
                                                                                                             Alfred Adler

,, Lumea este simplă, iar fericirea este la îndemâna oricui”, spune filosoful.
,, Lumea este un ghem de contradicții haotice și orice idee despre fericire este complet absurdă”, spune tânărul venit la filosof. Sunt doar două dintre  afirmațiile despre lume și viață. Cum să fii fericit, cu adevărat fericit?
Întrebarea de la care pornește discuția celor doi.
      Psihologia adleriană este cheia pentru găsirea răspunsului la această întrebare. Cartea autorilor Ichiro Kishimi și Fumitake Koga , scrisă sub forma dialogului dintre un tânăr  și un filosof, reprezintă esența ideilor și învățăturilor filosofice și psihologice ale lui Adler.
      ,,Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” este o carte ce ne îndeamnă să învățăm cum să descătușim forța interioară pentru a deveni ceea ce cu adevărat ne dorim.
Lasă în urmă trecutul și începe o viață nouă! Trăiește-ți propria viață! Fii tu însuți!un nou mod de gândire ce ajută să dezvoltăm curajul, să ne schimbăm și să renunțăm la limitările impuse de noi înșine și a celor din preajma noastră.
Sigur că oamenii se pot schimba și pot găsi și fericirea. Trecutul nu contează. Psihologia adleriană nu se axează pe ,,cauzele ” din trecut, ci pe scopurile din prezent. Și primul scop în găsirea fericirii ar fi: schimbarea stilului de viață.
    
Stilul de viață reprezintă tendințele de gândire și acțiune. Stilul de viață este considerat drept ceva ce fiecare alege pentru sine, și fiecare are posibilitatea să aleagă din nou. Oamenii se pot schimba oricând, indiferent de mediul în care se află.
Psihologia adleriană este o psihologie a curajului. Trecutul nu există.
      Toate problemele sunt legate de relațiile interpersonale – este un concept care stă la baza psihologiei adleriene. Dacă individul ar fi singur în univers și toți ceilalți nu ar exista, ar dispărea tot felul de probleme. Autorii acestei cărți propun pas cu pas explorarea acestui tărâm puțin cunoscut de unii, poate: dezvoltarea relațiilor interpersonale. Ei consideră că toate problemele din relațiile interpersonale sunt cauzate din implicarea noastră în sarcinile altora sau invers. Prin intervenția și prelucrarea sarcinilor celorlalți transformăm viața individului în una dificilă și plină de complicații.
  Psihologia adleriană tratează problemele oamenilor drept dificultăți ale relațiilor interpersonale, iar faptul că recunoașterea și separarea sarcinilor nu sunt căutate înseamnă, probabil, opusul gândirii sociale firești.  
      Separarea sarcinilor este suficientă pentru a schimba profund relațiile interpersonale. În familie separarea sarcinilor este mult mai necesară.
     Primul pas către o viață fără griji și greutăți este eliminarea preluării sarcinilor altor persoane. Al doilea pas important în stabilirea relațiilor interpersonale este: păstrarea distanței, chiar în relația: părinte-copil.
Un alt sfat în îmbunătățirea relațiilor dintre oameni este : Nu trebuie să căutăm răsplată și nu trebuie să fim condiționați de ea.
  O problemă ce ne dă adesea bătăi de cap este sentimentul ,,lipsa de aprobare” a celor apropiați. Această problemă nu trebuie să ne îngrijoreze. 
,, Pentru a scăpa de probleme, tot ce poate face cineva este să trăiască singur în univers”.  Alfred Adler
 Însă nu poți face așa ceva.
  Cititorul va putea să extragă din această carte elementele-cheie care-l vor ajuta în rezolvarea problemelor din relațiile sale interpersonale.