Arhive

„Ce ne spunem când nu ne vorbim”, scrisă de Chris Simion

Ce ne spunem când nu ne vorbim / Chris Simion . – 
Bucureşti : Trei, 2011 . – 251 p.

  Acest roman, expus printr-o discuție prin email-uri, reprezintă o îmbinare a psihologiei cu filosofia, un complet enorm de fraze motto-uri ce pot servi ca intermediu de găsire sau regăsire a sinelui, o întreagă călătorie a cititorului în lumea interioară prin diverse urcări și coborâri, căderi și ridicări, bezne și lumini etc., obiectivul fiind aceiași pătrundere în sine prin înțelegerea acestuia. Sinele, odată găsit și înțeles, devine un ghid al propriei persoane în căutarea diferitor răspunsuri la diverse întrebări : ce vreau, încotro merg, e direcția corectă, mai trebuie să fiu cu cineva sau nu, am de ales între mai multe direcții, ceia ce este e o confuzie sau o claritate exagerată etc.? Cei care poartă această discuție — Floarea-Soarelui (soția care brusc își părăsește soțul, suferind un avort spontan și aflând că suferă de cancer (informare greșită de altfel)) și Zmeul Albastru (soțul părăsit instantaneu, fără nici o explicație) reprezintă pentru autoare (Chris Simion) un intermediu de expunere a imaginilor propriei lumi interioare, plus aspectul și dimensiunea rațiunii. Prin cea din urmă se analizează în profunzime esența vieții și morții, înaintării undeva sau niciunde, dragostei și urii, aspectele aparenței și confundarea acesteia cu realul, eului simțit prin sine sau prin cineva, sufletului înhibat în diverse închisori și eliberat prin același sine cu condiția conștientizării sale, felul acțiunii dependent de cauză, sentimentele controverse care nu pot exista unele în lipsa altora etc.

  Apreciabil este modul de redare a dependenței reciproce dintre diverse simțiri și gândiri oponente, precum și capacitatea sufletului de a înțelege rațiunea și viceversa. Simțul deține totuși întâietate, fapt demonstrat prin redarea intensă a lui Dumnezeu, acțiunile sale fiind simțite și argumentate prin același sine și sentiment. Se apelează la Dumnezeu pentru ca acesta să lumineze ținta aflării eului, drumul respectiv fiind cu diverse piedici, mocirle, gunoi, întuneric, echivalentul lor fiind minciuna, înșelarea, răutatea, confuzia ș.a. Astfel, vizibil și sesizabil este modul autoarei de a îmbina sensul propriu cu cel figurat al cuvintelor, simplitatea limbajului ascunzând în sine dificultatea pătrunderii în esența acestuia, însă o dificultate foarte ușor înțeleasă odată ce iarăși același sine a fost găsit și perceput prin simț. Reîntoarcerea soției la soț (după doi ani de despărțire și aflând că este sănătoasă) și redarea dispariției sentimentelor din trecut prin acțiuni și comportament total diferite de cele de cândva, arată până la ce stadiu poate să difere omul care a fost de cel care este, acest om fiind aceiași persoană. Însăși autoarea menționează că „lucrurile nu se schimbă și nu se vor schimba niciodată, noi ne schimbăm”. Prin urmare, are loc și modificarea lumii interioare. Important este să nu se acopere fața eului cu o mască pentru a scurta sau ușura drumul spre sine, refuzând să se recunoască că în așa mod acest drum devine mai lung și mai greu, iarăși prin aceiași aparență ivită prin mască. 

   Odată găsit sau regăsit acest sine, învinge adevărul, un adevăr prea amar pentru unii pentru a-l dori să-l găsească, prea departe pentru alții ca să aibă putere să ajungă la el, aflat în prea multă minciună și astfel confundat cu aceasta, lipsind sentimentul și nefiind simțit în căutarea dată ș.a. Cauze ale nepornirii sau stopării sunt destule, dar suficientă este dorința și învingerea fricii de a privi în ochii propriului sine, astfel omul devenind un component al unui tot prin recunoașterea și simțirea celui care este.  

Cartea face parte din concursul de lectură Bătălia cărţilor, secţia adolescenţi.

„Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, autor Dumitru Crudu

Se crede că la naşterea unui copil vine în casă îngerul păzitor şi ursitoarea, care-i marchează destinul. Până şi în prezent se crede că „Ce ţi-i scris, în frunte ţi-i pus”, că „de soartă nu te poţi ascunde”. Ursitoarele și moașa sunt eroinele principale în nașterea unui om. Dacă ursitoarele sunt zâne bune care vin în zilele impare – trei, cinci și şapte – din prima săptămână de viață  să decidă soarta nou-născutului, moașa este cea care asistă mama la naștere să aducă pe lume un prunc sănătos și, mai ales, să înlăture forțele malefice.

   Mihai Mihailovici, la naștere,  nu a avut parte nici de una , nici de alta și  de soartă nu s-a putut ascunde.  Așa a fost să fie, ca ziua sa de naștere să coincidă cu ziua când  sovieticii au dat busna în satul lui natal. Și asta i-a marcat destinul, se vede. 
     Ziua de 28 iunie – povestea unui basarabean a cărui destin se suprapune peste destinul țării sale. Poveste cu final trist dar și cu un  început nu dintre cele mai frumoase. Născut la Baba Maria din Valea Morilor din Chișinău, în a treia zi, părinții, cu el în brațe, ajunși la prima intersecție din capitală, s-au pomenit că nu știau unde să se ducă.   „Când nu mai știi unde să mergi, du-te la Flutura, îmi spunea biata mea mamă”, și-a amintit Liza  și au pornit pe jos la Flutura.  

 Romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni, romanul unei lumi în continuă frământare și istoria care a distrus destine. Cronică a familiei Lebădă-Ciuntu pe o perioadă de 80 de ani, timp în care țara a trecut prin foc și pară și acum încă mai fumegă.
    „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” a spus Umberto Eco. Am putea continua gândul lui cu cugetările. 
   „Când îți scrii cea mai frumoasă pagină în cartea vieții tale, soarta cu veșnica ei ironie varsă cerneala peste foile care urmează”. Veronica Micle.

Omuleţii de zăpadă – bucuria copiilor

Cine n-a făcut vreo dată o babă de zăpadă? Cu fular sau fără, cu nas dintr-un morcov şi căciulă…

Şi dacă e ajun de Crăciun, dar zăpadă încă nu avem? E timpul pentru creativitate! Putem dărui copiilor bucuria de a realiza manual câte un omuleţ de nea: albi sau puţin coloraţi, amuzanţi şi frumoşi – este important că sunt foarte rezistenţi, că copiii primesc o mulţime de emoţii pozitive în timp ce-i confecţionează şi se mândresc enorm cu rezultatul muncii. Am folosit materiale pe care le are oricine: un ciorat alb pentru corpul omuleţului, un ciorap colorat pentru fular şi căciulă (recunoaşteţi, cineva nu are un ciorap rămas fără pereche?), puţin orez, dar copiii au adus şi crupe de grâu, ba chiar şi hrişcă… Mai avem nevoie doar de bună dispoziţie, cam atât…

Participanţi au fost elevii Şcolii Primare nr. 82. Fiecare copil a obţinut cel mai frumos omuleţ de zăpadă, cum altfel dacă e realizat cu mâinile proprii?

„Grădina de sticlă”, autor Tatiana Ţîbuleac – impresii

Impresia creată de cartea „Grădina de sticlă” își manifestă forța de impunere prin contradictoriul expus în roman, pe acesta putându-l califica și ca obiectiv al Tatianei Țîbuleac : redarea unor evenimente politice, economice și etnice într-un limbaj poetic prin care se fac diverse comparații și asocieri. Astfel se materializează expunerea unor acțiuni obiective în stil subiectiv prin acele cuvinte ale copilei, care, prin dureroasa povestire a propriei trăiri, își redă sinele prin sentimente cauzate de diverse evenimente specifice anilor ’80 și ’90. Acest mod de redare face simțită senzația asocierii (posibil inconștiente sau involuntare) acestei copile cu însăși autoarea romanului, care, prin limbajul folosit, poate fi calificată ca fiind copila dată. Acest fapt și condiționează autenticitatea lucrării. Multiplele istorii din roman (adopția Lastocikăi, trăirile sale negative din orfelinat și ulterior cu mama vitregă, modul de supraviețuire, impunerea limbii ruse ca intermediu de comunicare și ulterior redescoperirea destul de dificilă a limbii române, violența etc.) evidențiază dezagregarea unor relații, naivitatea unor obiective, răni ce pot fi văzute din punct de vedere psihic, transfigurarea propriei identități, o neliniște ce poate cauza diverse modificări psihologice, o căutare și permanentă încercare de a înțelege propriul eu. Textul dat în mod cert crează imaginea unei realități politice expuse în stil poetic, cel din urmă uneori fiind destul de dur prin analiza comparativă a două lumi diferite prin limbă, identitate, cultură, ideologie etc. și a căror diferență cauzează încă o durere a personajului. 
Anume redarea unui fundal social și istoric printr-un discurs literar și sentimental formează un personaj cu o bogată experiență de viață și care instituie realitatea nevralgică printr-o reabilitate literară și crează impresia unei analize efectuate prin sentiment și a unui simț redat prin asociere.

Care sunt impresiile voastre, dragi cititori?

De la realitate la ficțiune

               ”Găsiți-mi un mijloc de a le lumina mintea și de a le stârni inteligența fiilor mei!”


Porunca regelui indian ”Putere nemuritoare” ne- a sugerat ideea de a crea expoziția de carte : ” De la realitate la ficțiune ” cu  legende și povești. Și nu e întâmplătoare alegerea, deoarece aceste  creații transmit prin conținutul său situații de problemă, stări, experiențe de viață: toate concurând la găsirea soluției.
Dă posibilitate copilului  să viseze, să-și extindă orizonturile despre lume, ajută să găsească tâlcul lucrurilor și al  faptelor și pentru că sunt foarte instructive.
Ne-am propus să organizăm o călătorie retro spre Troia, Cartagina, Alba Longa și Roma cu  Remus și Romulus, cu  gâștele care salvează acest oraș etern,  unde strălucește statuia lui Jupiter, regele zeilor,  și mai apoi  spre celebrul Iulius Caesar. De la Bătrâna  Europa spre Asia, cel mai vast continent din lume,  drumul ne  duce prin numeroase țări ale ei. Ne poartă  prin ținutul Bibliei, prin Persia, India, Vietnam, Mongolia, Japonia, China. Străbatem  la mii și mii  de kilometri distanță de noi, într-o epocă demult apusă, dintr-un timp aproape pierdut. Și totuși,  fascinează, și mai mult,  captivează acest voiaj.
Și la întoarcere să revenim la Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, la Stan Pățitul, la Fata babei și fata moșneagului…Ca apoi să trecem prin povești moderne, povești-istorii de viață și la cele terapeutice, ca de acum încolo să spunem și noi povești.


Citiți și învățați cât mai mult din cărțile folositoare! Că potrivit zicalei populare: ”Cât știi, atâta poți”.