Arhive

OLIMPICĂ DE PROFESIE

În momentele de cumpănă reușește să mă calmeze un singur gând: fiecare primește exact ceea ce merită în lumea asta, fie că e vorba de o răsplată pentru un gest nobil, pentru un sacrificiu zguduitor, pentru o vorbă răutăcioasă sau pentru o victorie plenară.
După ultima mea victorie la Limba și Literatura Română, (locul II, la etapa republicană), așteptam doar cele 2 examene de BAC, pe care trebuie să le susțin în iunie. Mă axasem pe alegerea facultății, iar timpul mi-l dedicasem mai mult relaxării „prebachiene”. Apelul profesoarei mele a fost lucrul care mi-a oferit acea euforie inefabilă pe care o mai păstrez încă. Era vorba de plecarea olimpicilor la Olimpiada Internațională la Limba și Literatura Română, care urma să se desfășoare la Constanța timp de 4 zile pline (16-19 mai 2010). Evident că eram fericită pentru recuperarea dreptății, pierdute anul trecut din motive politice de o pură absurditate!!!
Și iată-ne, deci, în drum spre Constanța, adică 12 ore în autocar. Ajunși pe pământurile românești, am savurat din prima clipă aerul acestei națiuni. Ne-am aranjat câte doi în camerele hotelului „PALACE”, deschizând ușile balconului cu privire spre mare. Era ceva iredabil prin cuvinte…
După câteva ore de soare și mare, adevărate momente de satisfacție sufletească, imortalizate de altfel de către aparatele foto, ne-am acomodat rapid cu anturajul hotelului, cu personalul extrem de ospitalier, cu tinerii români peste măsură de gentili. A urmat familiarizarea cu noi înșine, cu profesoarele ce ne însoțeau, (doamnele Angela Tomiță și Maria
Prodan), cu orarul zilelor predestinate Olimpiadei, apoi scurtele plimbări pe litoral, schimbul de glume de pe holurile hotelului, micile taclale cu prietenele deja făcute anul trecut, în luna august, în cadrul taberei organizate special pentru tinerii etnici români de pretutindeni (pentru olimpici, din nou), desfășurate la Tabăra “Poiana Pinului” din Buzău.
Duminica în care am ajuns a solicitat predarea proiectelor literare colective, realizate în particular și în prealabil, dar și deschiderea festivă a Olimpiadei.
Lunea ne-a trezit de dimineață, pentru a susține proba scrisă individuală, încadrată în cele 3 ore astronomice. După prânz am fost impresionați de ploaia ușoară și de vizita pe Fregata 222 “Regina Maria” și pe Nava-Școală “Mircea”.
Marți ne-am deșteptat mai devreme pentru a susține proba orală individuală în incinta Colegiului Național “Mihai Eminescu”. Schimbul de experiență, auzul fin al limbii române pure și discuțiile spumoase cu tinerii români m-au făcut să mă simt din nou Acasă… Spre seară, detașați de stresul celor 3 probe incuse în Olimpada Internațională, am făcut turul orașului, iar mai apoi am vizitat Acvariul, Dendrariul, Planetariul și Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța. Cina festivă și show-ul formației Blaxy Girls au încoronat odihna noastră în cel mai vechi oraș românesc.
Miercuri am savurat cu toții gustul laurilor în cadrul festivității de premiere, ce a avut loc în incinta Universității “Ovidius”, după care am absorbit ultimele ore rămase.
După golirea camerelor de hotel și refacerea bagajelor pentru plecare, am mers de am făcut ultimele cumpărături (dulciuri, fructe, suveniruri, accesorii) și ne-am “îmbarcat” la locurile noastre din autocar…
Drumul spre casă a fost foarte animat de glume, cântece și râsete, întrucât reușisem să ne cunoaștem reciproc în acest răstimp. Călătoria noastră a devenit instantaneu una din cele mai fructificatoare vacanțe de până acum, din care am fost “deportați” cu brațele pline de cadouri, diplome, premii speciale, cu sufletul plin de impresii frumoase, noi prieteni, alte experiențe, mulțumiri, vise, planuri pe cale de realizare…
Locul meu în această Olimpiadă a fost situat abia după poziția a treia a podiumului de această dată. Dar nici mențiunea mea la etapa internațională, nici lipsa obiectivității din partea membrilor juriului, nici micile incidente sau alte momente, emblematice pentru mine, nu au putut umbri marea mea fericire de a mă afla în România!…
Revenind la aserțiunea cu care mi-am început “discursul”, cu puțină modestie, îmi declar munca și dăruirea răsplătite, dar parțial doar… Totuși, plăcerea de a scrie, harul de a jongla corect cuvântul românesc, precum și puterea de a lăsa rădăcini oriunde merg, mi-au permis luxul de a mă simți fericită. A câta oară…

Marina Șaranuț,
elevă a Liceului Teoretic “Dante Alighieri”,
Chișinău.
Mai, 2010