Arhive etichetă | Doina Postolachi

„Un secret în Los Angeles”, autor Doina Postolachi

Ce este visul?   

Visul e lumea unde totul e posibil, lumea în care cele mai intense dorințe  și cele mai  puternice frici prind viață, devenind pentru o noapte ori pentru câteva clipe, sau pentru un vis realitatea noastră. Visul e o călătorie a spiritului în alte lumi, unde trecutul și prezentul se întrepătrund și viitorul poate fi trăit cu anticipație. Toți visăm, însă nu toți credem în puterea visului. Ne-am întrebat vreodată de unde provin visele și care e misterul lor? Posibil, visul este o hartă a comorilor ascunse în noi. Interesul pentru vis s-a dezvoltat din vremuri străvechi. De la shamani, babe, clarvăzători la cărți și dicționare despre vise, taina visului, devenind în cele din urmă prețios instrument pentru psihologi.
   Doina Postolachi invită la visare și la urmarea îndemnului din vis  în ,,Un secret în Los Angeles” . Poate secretul Los Angeles-ului  e o dovadă de dragoste din partea Universului, poate acest vis al protagonistei, e un dar de la îngerul păzitor, un mic , dar semnificativ, mesager al divinității.  
 Povestea vieții menajerei Karen cheamă la visare, acolo unde dorințele își găsesc soluția, emoțiile își găsesc eliberarea, acolo unde ieșim învingători.  
           ,,Karen se simțea din ce în ce mai ușurată…Doamne, lumea visătorilor este atât de minunată! Fără visători, nu ar fi existat fericirea, vindecarea, abundența financiară…
Acestea există azi pe lume pentru că au fost visate de cineva odată!”

           

Ș i ca să nu moară visurile și să nu îmbătrânim repede, după cum spunea Karen, să nu uităm să schimbăm pernele, poate, din când în când.
    Karen se considera o norocoasă și în viitorul nu prea îndepărtat va fi cea mai fericită străbunică din lume!

Un secret în Los Angeles, autor Doina Postolachi

Dacă e să vorbim de factori, elemente, acţiuni, lucruri etc. care se condiţionează reciproc, aflându-se în dependenţă unele de altele, atunci acestea pot fi în totalitate opuse, dar cu riscul de a trece în inexistenţă odată cu dispariţia uneia dintre ele. Dar dacă noaptea nu ar exista, ziua ar mai fi percepută? Albul ar mai fi văzut odată ce negru nu ar fi? Dacă moartea ar dispărea, viaţa s-ar simţi? Atunci aceiaşi situaţie este şi în cazul fericirii odată cu inexistenţa fericirii. Cea din urmă, contrar faptului că este o forţă care îşi menţine silueta prin puterile omului, ea însăşi este un puternic factor care îl impune pe acesta, uneori în subconştient, să-şi califice ca obiectiv obţinerea fericiirii, dorinţa de a o simţi fiind elementul ce-i dă puteri să înainteze în direcţia respectivă.Dorinţa dată este echivalentul unui anumit vis, acesta fiind condiţia atingerii obiectivului.

Faptul dat este demonstrat de Doina Postolachi în romanul „Un secret în Los Angeles”, eroina acestuia, femeia Karen, practic nu cunoaşte fericirea, fapt perceput prin gândurile sale permanente şi analiza profundă pe care o face vieţii. Lumea sa interioară poate fi văzută de către cititor doar în alb/negru, în ciuda imensităţii culorilor oraşului, şi simţită ca un amar în misterul acestuia. Viaţa ei este redată în profunzime prin meditaţia sa, expusă într-un limbaj destul de simplu, ce permite pătrunderea în esenţa gândului şi simţirea sentimentului. Unica sa fericire este nepoata Estella, dar incapacitatea acesteia de a vorbi o califică ca o fericire mergândă alături de suferinţă, ambele fiind simţite concomitent în acelaşi suflet şi cauzate de acelaşi om.

În roman este redată şi durerea altei femei (Ofelia) care nu poate avea copii, o durere ce a condiţionat apariţia visului – cel de a deveni mamă. Odată ce s-a ivit, acesta la rândul său, a dus la aptitudinea Ofeliei de a-şi materializa dorinţa, astfel visul devenind realitate.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Bianca – românca care dorea îmbunătăţirea stării materiale în Los Angeles şi simpla fericire a unei femei. Şi în cazul său visul a devenit un component al vieţii, la început aflându-se dincolo de realitate, dar, odată cu trecerea timpului, devenind însăşi ea.

Îndeplinirea dorinţei autoarea o redă prin băiatul Jorge, care visează în locul altora şi pune visele respective în perne, acestea fiind vândute. Oamenii îşi redau dorinţele acestui băiat, el transformându-le în vise, ulterior ele devenind realitate. Astfel Jorge este un intermediu al materializării.

De aici rezutlă că mesajul romanului constă în faptul că visul este cel care oferă omului capacitatea de a-şi atinge obiectivul. Lumea sa interioară posedă propria enigmă ( în cazul eroinei Karen enigma este dorinţa de a deveni scriitoare, pe lângă cea de a auzi vocea nepoatei) şi odată cu pătrunderea în esenţa acesteia, se poate simţi gustul posibilei realizări. Dacă este simţit, acesta dă putere persoanei să înainteze în viaţă, avţnd deja anumit interese. ţeluri.

Pesimismul, inexitenţa visului duc la calificarea omului ca un mort viu, care nu poate înainta spre un anumit ţel sau înaintarea dată poate fi, însă fără direcţie. În roman mintea omului este redată drept una care, pe lângă gând, posedă şi sentiment. Odată pus pepernă, iar în cap deja trebuie să apară visele, altfel spus, omul trebuie să viseze „cu ochii deschişi” sau „să nu pună capul pe pernă, fără o dorinţă”. În acest mod viaţa posedă mai multe culori, diversitatea imaginilor şi sunetleor duce la creşterea misterului său, iar sumbrul îşi micşorează forţa de impunere. Rezultă că omul este cel care valorifică esenţa viaţii prin modul său de a o percepe. De fapt, el este componentul principal al respectivei esenţe şi prin intermediul visului, pe care-l transformă în realitate, el însuşipoate deveni vis, aflat deja în obiectivul materializării altui om.

Simplitatea acestui secret mă face să spun că el nu se află numai în Los Angeles, ci în întreaga lume. Pur şi simplu realizarea visului depinde de existenţa sa, indiferent unde s-ar afla.