Arhive etichetă | impresii de lectură

„Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor”, scrisă de Viorica Covalschi

Ce este dorul? Dorul este un sentiment. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Dorul este sentimentul cel mai frustrant şi totuşi cel mai frumos, pentru că dorul este efectul dragostei. Dorul este dovada unei părţi frumoase în fiecare om. 
    ,,- Tată, cum o fi atunci când te îmbolnăvești de dor, doare?
      – Să știi că e un mare noroc și le e sortit doar unora, celora care știu să iubească. Iar dragostea, dragul tatei, nu alege inimi la întâmplare, ci doar pe celea care știu să simtă. Nu te teme, aceasta este cea mai frumoasă boală din lume, de care suferă chiar și oamenii. O să vezi și tu când vei crește mare. Zâmbi zimbrul, trăgându-l pe Cornișor mai aproape și netezindu-I grumazul”.

Pornind de la acest concept, ajungem în exraordinarul basm al scriitoarei Viorica Covalschi, care îmbină în sine înțelepciunea populară și păstrarea, transmiterea  acestui tezaur din generație în generație.  Drumului vieții este idea principală a poveștii: ,,Există mai multe cărări șerpuitoare și drumuri ademenitoare, dar tu să-ți alegi calea ta. Fiecare dintre noi își are drumul său în viață, dar trebuie să avem mare grijă să nu ne rătăcim. Un drum pierdut este ca o nestemată scăpată în mare”.

Ca în basmele populare românești, eroul nostru, Zimbrișor-Cornișor, își dorește mult să descopere o taină, o taină de pe muntele Dor, o taină care-l macină. Calea spre dezlegarea misterului se dovedește a fi anevoioasă și pe alocuri foarte periculoasă, dar, ținând cont de spusele părinților, Zimbrișor-Cornișor nu se lasă dus de val, el aplică toate învățăturile și cunoștințele  pentru a-și atinge scopul. În cele din urmă, Zimbrișor transformă  lumea: în locul întunericului apare soarele, viața capătă orânduirea sa de adineauri. Toate i-au reușit, fiindcă nu avea frică de nimic, se temea doar de puterea farmecelor, pe care a înfrânt-o cu ajutorul sipetelui cu sfaturi  înțelepte.
  ,, În țara ceea, în fiecare primăvară înfloresc cireșii și își fac cuib cocostârcii. Iar seară de seară o fetiță cu ochi de cicoare urcă pe munte, hrănește din palmă pasărea albastră, se uită la constelația Zimbrului de Foc și-și trăiește în taină Dorul”.
                                                       ,,Dintr-un răsărit de soare,
                                                         Dintr-o floare de cicoare,
                                                         Dintr-un legănat de brațe,
                                                         Doru-acasă cuib își face”. 
Vă îndemn să citiți seara cu copiii această minunată poveste.

Lectură cât mai plăcută…

„Să nu spui niciodată pentru totdeauna”, autor Jennifer L. Armentrout

Respectivul „niciodată” în acest roman este o insuflare a realului, conform căruia ceia ce urmează a fi este o imagine a necunoscutului. Ca rezultat, omul nu poate fi sigur de componența viitorului pentru a spune că un anumit fapt va fi iar altul – niciodată. Similară este starea de lucruri și în cazul acestui „pentru totdeauna” din titlul romanului, același om neavând aptitudinea asigurării existenței unor lucruri în viitor, în sensul că unele vor fi mereu iar altele nicicând.

Eroii acestui roman, prin acțiunile, sentimentele și viziunile pe care le au privind trecutul, prezentul și viitorul, sunt un argument al celor zise, autoarea J. L. Armentrout având ca obiectiv convingerea cititorului precum că schimbare în viața omului există, dar cu condiția ca cel din urmă să dorească faptul dat, dorința fiind însoțită și de acțiune. istenței unor lucruri în viitor, în sensul că unele vor fi mereu iar altele nicicând.

Fiecare cititor se poate revedea pe sine în principalii eroi ai romanului – până nu demult fetița Mallory și băiețelul Rider, la moment deja tineri de 18 ani. Reîntâlnirea dintre aceștea la liceul Lands High, după o despărțire de 4 ani, este redată ca un început al unei noi etape din viața fiecăruia dintre ei, o etapă cu rădăcini adânci în copilăria petrecută împreună și de neuitat din cauza durerilor fizice și sufletești provocate de așa-zișii părinți adoptivi. Puterea amintirii este redată și prin susținerea și apărarea fetei de cândva de către Rider în fața domnului Henry, acesta putând fi calificat ca un monstru prin frica și durerea permanentă a copiilor. Cele din urmă sunt cauza creării de către Mallory a unei lumi interioare în care nu a pătruns nimeni în afară de Rider, o lume dominată de întuneric, tăcere, izolare și durere. Diferență nu e nici în cazul băiatului, cu excepția faptului că acesta a învins frica, comportamentul său demonstrând aceasta. Însă viitoarele sale acțiuni vor reda aparența celor zise. Odată cu moartea domnișoarei Becky (mama adoptivă) are loc despărțirea dintre copii, viața acestora obținând altă imagine. Dispariția durerii pentru Mallory se datorează noilor părinți adoptivi (Rosa și Carl, odată cu moartea fiicei Marquette), însă nu e o dispariție totală din cauza lumii interioare care își continuă existența, fapt ce demonstrează forța de impunere a trecutului asupra felului de a fi al prezentului și a celor care fac parte din acesta. Pe parcursul lecturării evidentă devine permisiunea pe care o dă omul respectivului trecut să regleze prezentul, îndeosebi prin negativul a ceia ce a fost. Aceasta reprezintă deja o dereglare, fapt demonstrat de către Rider prin decizia sa privind stoparea relației de dragoste dintre el și Mallory. E o acțiune provocată de neîncrederea în propriul sine, incertitudinea în ceia ce va fi, înjosirea propriei persoane prin neaprecierea acesteia, odată ce nu se consideră demn de atenția și sentimentele lui Mallory. Iată și aparența puterii sale : a înaintat în viață prin diverse eforturi pentru a se întreține și a nu degrada, a se apăra în fața a orce și oricui, a fi un cineva prin cel văzut de alții, însă nu și de către propria persoană. Aceasta și este esența lucrurilor – lașitatea eului în lupta cu propriul sine, susținând influența trecutului asupra zilei de azi, astfel asigurând nesiguranța în ceia ce va fi. Prin urmare, schimbare are loc numai în cazul lui Mallory, fapt demonstrat prin acțiunile și cuvintele sale în fața noilor colegi și a lumii sale interioare pline de trecut. Evidente devin puterea și voința privind învingerea celei care a fost și permiterea celei care este să înainteze spre cea care va fi. În așa mod urmele negative ale trecutului dispar și prezentul, prin acțiuni și simțuri actuale, are libertatea să creeze viitorul. Acest obiectiv îl obține și Rider, dar numai prin recunoașterea și simțirea celui care este, fapt devenit posibil prin fetița apărată cândva și iubita care îl susține acum – aceiași persoană, dar cu un alt fel de a fi, gândi, simți și acționa, odată ce, prin voință și acțiune, a permis schimbării să intervină.

Mesajul romanului, cel de a lăsa în trecut ceia ce a fost şi a permite prezentului să creeze viitorul, poate fi perceput de fiecare cititor în felul său, diferenţa dată fiinf condiţionată de viaţa şi felul de a fi al fiecăruia în parte. E o multitudine a gândurilor şi a sentimentelor necesară prin propria diversitate.

Romanul „Să nu spui niciodată pentru totdeauna” este inclus în proictul-concurs de lectură BĂTĂLIA CĂRŢILOR.

„Fiica negustorului de mătase”, scrisă de Dinah Jefferies

Fiica negustorului de mătase / Dinah Jefferies ; trad. Adriana Buciu Cimponeriu, Radu Cimponeriu . – București : Nemira, 2018 . – 394 p.

Atunci când omul e obligat să facă o anumită alegere, indiferent între cine sau ce, când, cum și unde, acesta trebuie să pătrundă în esența faptului prin analiză și simț. Însă pentru ca cele din urmă să devină posibile, este necesară pătrunderea în sine în scopul înțelegerii acestuia, prin simțirea și clarificarea a ceia ce este în el. Odată perceput, eul contribuie la efectuarea respectivei analize prin care se face alegerea dată. În acest mod evidentă este și certitudinea acțiunii, ea fiind condiționată de rațiune și sentiment.

Cele menționate, în profunzime sunt expuse în romanul „Fiica negustorului de mătase”, autoarea Dinah Jefferies, prin multitudinea faptelor și personajelor, redând forța de impunere pe care o au gândul și sentimentul în realizarea acestora. Eroul principal, Nicole, fiica mai mică a respectivului negustor, reprezintă latura emotivă a romanului prin numeroasele sentimente din lumea sa interioară. Datorită lor au loc și faptele întreprinse de ea : o relație mult dorită cu Mark, cu care, pentru început, au loc doar simple plimbări; primul act intim cu Trân, acesta având loc în urma unei confuzii a sentimentelor față de el și Mark; dragostea față de sora mai mare Sylvie și tatăl său, în ciuda faptelor acestora în urma cărora ea a avut de suferit; atitudinea față de Lisa (bucătăreasa) și O-Lan, considerate ca adevărate prietene; simțul puternic de mamă față de fiica Celeste.

De neignorat este faptul că în roman sunt expuse date reale privind războiul dintre Franța și Vietnam, toate contradicțiile începând în anul 1787 și sfârșind în 1975. Latura politică a romanului este redată de către Sylvie și tatăl ei (un francez), ambii fiind aliați ai Franței, în ciuda faptului că Sylvie, ca și Nicole, este de naționalitate vietnamo-franceză (vietnameză prin mama sa). Și Mark reprezintă un ruso-american implicat totalmente în răboi prin operațiunile săvârșite în plan politic, iar Trân – un vietnamez care, prin diverse povestiri și argumente, o convinge pe Nicole să se alieze trupei sale. Cea din urmă are ca obiectiv trezirea sentimentului național în poporul vietnamez prin diverse spectacole, dar și realizarea unor fapte foarte crude împotriva soldaților francezi și a familiilor lor. Același fapt este realizat și de către armata franceză.

Gustând din amarul unor așa evenimente, Nicole vede adevărata realitate și nu cea redată sub diferite aspecte de către cei cărora le convine un mod sau altul, în categoria acestora fiind incluși propria soră și tatăl. Salvată de însuși Trân de amarul viitoarelor acțiuni, prin fugă are loc întoarcerea acasă în compania singurătății și suferinței. O casă deja pustie, neașteptată de nimeni. Aici Mark devine o surpriză ce favorizează începerea relației. Prin faptele văzute și simțite, Nicole își înțelege sentimentul prin analiza a ceia ce a fost. Astfel, dispare confuzia privind atitudinile față de Trân și Mark, ele fiind deja calificate în mod diferit; își face apariția un atașament total cert față de țara în care a trăit și trăiește și față de națiunea din ea, totalmente simțindu-se vietnameză; ura față de tată (din cauza căruia mama a murit prin sinucidere) și soră este deja un component al trecutului, dragostea învingând în această luptă a sentimentelor; sigură devine în simțul față de Mark și renunțarea la propria țară în numele în numele liniștii și a viitorului propriului copil. Acceptată este și despărțirea de soră și tată, retragerea fiind în țări diferite – Franța și America.        

  Ca urmare a lecturării acestui roman, vizibilă devine dificultatea înțelegerii propriei lumi interioare, care necesită acțiuni în lumea exterioară și participarea la acestea. Faptele personajelor pot fi percepute diferit de către fiecare cititor în parte, fapt aflat în dependență de mentalitatea și rațiunea sa. Excluse nu sunt nici aspectul și componența sentimentului, și ele condiționate de modul de viață al acelorași cititori și felul de a o percepe și analiza.      

„Ne vedem în cosmos, prieteni!”, autor Jack Cheng

Ne vedem în Cosmos, prieteni! / Jack Cheng ; trad. din lb. engl. de Cristina Jinga . – București : Corint Books, 2018 . – 349 p.

Cartea lui Jack Cheng “Ne vedem  în cosmos, prieteni” este primul său roman pentru copii, dar a avut un succes deosebit, primind mai multe premii în literatură şi fiind tradus în câteva limbi.

   Personajul principal este Alex, un băieţel de 11 ani – foarte deştept, pasionat mult de astrofizică, zboruri cosmic şi viaţă pe alte planete. Locuieşte în Rockview, Colorado, SUA. Visul lui Alex este să îşi lanseze iPodul în spaţiu şi să le ofere un dar celorlalte forme de viaţă din Univers; el înregistrează sunetele Pământului şi îi oferă o personalitate aparte planetei pentru ca prietenii din cosmos să descopere ce secrete şi minuni ascunde lumea lui. Lumea noastră.

Alex înregistrează sunetul picăturilor de ploaie şi şoaptele nopţii, cântecul păsărilor şi furia vântului. „Prinde” râsete şi ţipete, mărturisiri şi conversaţii aleatorii, lătraturile lui Carl Sagan, strigătele de bucurie sau de nemulţumire ale adulţilor, zgomotul şinelor de tren şi al cratiţelor aruncate, motorul unei maşini, muzica electronică şi zornăitul cheilor. Mii de sunete, mii de poveşti, toate „încapsulate” pe iPodul lui.

El construieşte o rachetă mică, peste câteva zile, Alex îşi va lansa racheta la festivalul SHARF (Southwest High-Altitude Rocket Festival), ce se va desfăşura în deşert, în apropiere de Albuquerque, în New Mexico. Este însoțit de cel mai bun prieten al său, un câine care poartă numele unui celebru astrofizician Carl Sagan.

     Înregistrările sunt completate de un şir neîntrerupt de întrebări, ale lui Alex pentru ei, şi de o călătorie neprevăzută până la Las Vegas, apoi la Los Angeles, unde redescoperă semnificaţia cuvintelor „acasă” şi „familie”. Fiecare moment este memorat de iPod, transformat acum într-un jurnal de călătorie.

Alex întotdeauna îşi împărtăşeşte visele şi curiozităţile, chiar şi străinilor. Nu simte nevoia să îşi ascundă intenţiile sau să inventeze minciuni pentru a ajunge unde are nevoie. Datorită naivităţii, bunătăţii şi sincerităţii sale îşi face mulţi prieteni care sunt gata să îşi schimbe planurilepentru a-l ajuta.

„Poate că tristeţea voastră este fericirea noastră, şi râdeţi şi zâmbiţi când sunteţi trişti, iar asta vă face să vă simţiţi bine, şi e la fel ca la balene, care scot sunete ca şi când ar plânge, numai că aşa fac ele tot timpul, chiar şi atunci când sunt amuzate.”

„I-am explicat că sunt mai responsabil decât mulţi dintre copiii de treisprezece ani pe care îi cunoşteam şi chiar decât de cei de paisprezece ani. Mi-a răspuns că nu-l interesează asta şi că singurul lucru care contează este vârsta reală. Mie mi se pare o prostie, deoarece copiii sunt diferiţi. Ar trebui să li se dea tuturor un test din care să reiasă cât de responsabili sunt şi, în funcţie de asta, să li se atribuie o vârstă de responsabilitate. Eu unul sunt convins că m-aş încadra cel puţin la treisprezece ani, pentru că deja ştiu să gătesc şi, în plus, am grijă de un câine.”

„Şi de ce, oare, cu cât mă gândesc mai mult la cuvântul ăsta – tată -, cu atât mai puţin ştiu ce înseamnă? E la fel ca în cazul cuvintelor dragoste, adevăr şi curaj, cu cât mă gândesc mai mult la ele şi le spun cu voce tare, cu atât îşi pierd sensul.”

Ne vedem în cosmos, prieteni! este o poveste despre prietenie,  curaj, vis, adevăr, familie şi iubire. Călătoria şi întâmplările prin care trece îl maturizează pe Alex, îi aduc nişte prieteni aproape şi îi deschid noi orizonturi. Cartea este una care se lecturează uşor, ţinându-i mereu în priză pe tinerii cititori!

„Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, autor Dumitru Crudu

Se crede că la naşterea unui copil vine în casă îngerul păzitor şi ursitoarea, care-i marchează destinul. Până şi în prezent se crede că „Ce ţi-i scris, în frunte ţi-i pus”, că „de soartă nu te poţi ascunde”. Ursitoarele și moașa sunt eroinele principale în nașterea unui om. Dacă ursitoarele sunt zâne bune care vin în zilele impare – trei, cinci și şapte – din prima săptămână de viață  să decidă soarta nou-născutului, moașa este cea care asistă mama la naștere să aducă pe lume un prunc sănătos și, mai ales, să înlăture forțele malefice.

   Mihai Mihailovici, la naștere,  nu a avut parte nici de una , nici de alta și  de soartă nu s-a putut ascunde.  Așa a fost să fie, ca ziua sa de naștere să coincidă cu ziua când  sovieticii au dat busna în satul lui natal. Și asta i-a marcat destinul, se vede. 
     Ziua de 28 iunie – povestea unui basarabean a cărui destin se suprapune peste destinul țării sale. Poveste cu final trist dar și cu un  început nu dintre cele mai frumoase. Născut la Baba Maria din Valea Morilor din Chișinău, în a treia zi, părinții, cu el în brațe, ajunși la prima intersecție din capitală, s-au pomenit că nu știau unde să se ducă.   „Când nu mai știi unde să mergi, du-te la Flutura, îmi spunea biata mea mamă”, și-a amintit Liza  și au pornit pe jos la Flutura.  

 Romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni, romanul unei lumi în continuă frământare și istoria care a distrus destine. Cronică a familiei Lebădă-Ciuntu pe o perioadă de 80 de ani, timp în care țara a trecut prin foc și pară și acum încă mai fumegă.
    „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” a spus Umberto Eco. Am putea continua gândul lui cu cugetările. 
   „Când îți scrii cea mai frumoasă pagină în cartea vieții tale, soarta cu veșnica ei ironie varsă cerneala peste foile care urmează”. Veronica Micle.