Arhive etichetă | prezentare de carte

Prinţul din negură, autor Carlos Ruiz Zafon

Toţi copiii cer cărţi cu peripeţii, magie, mistere, horror. O carte ce corespunde acestor cerinţe este primul volum din trilogia Niebla „Prinţul din negură”, autor Carlos Ruiz Zafon.

printul-din-negura-carlos-ruiz-zafon-770-4Prinţul din negură / Carlos Ruiz Zafon ; trad. din lb. span. de Alina Ţiţei . – Iaşi : Polirom, 2017 . – 198 p.

     Suntem în anul 1943, iar Europa este bântuită de fantoma războiului. Familia Carver se hotăreşte să se instaleze într-un orăşel de pe coasta Atlanticului. O pisică neagră şi un orologiu ce măsoară timpul în mod bizar sunt doar primele semne ale unei enigme ce se va adânci cu fiecare pas. Noua locuinţă ascunde o taină inimagi­nabilă. Lucruri stranii încep să se petreacă, iar în aer pare că pluteşte încă spiritul lui Jacob, fiul foştilor proprietari, despre care se crede că a murit înecat. Cu ajutorul prietenului lor Roland, Max şi Alicia Carver încearcă să desluşească împreju­rările acestei morţi misterioase. Statui fermecate, vise ciudate, apariţii înfricoşatoare, o colecţie de filme neobişnuite şi un vapor misterios îi vor conduce pe tineri către un personaj cu puteri supranaturale: Prinţul din negură, o creatură diabolică, întoarsă din trecut pentru a lichida o datorie mai veche.

Prima cartea a trilogiei ne povesteşte despre importanţa de a plăti datoriile şi  a ne ţine de promisiuni, iar dacă nu plănuim acest lucru, atunci mai bine să nu încheiem acord cu persoane apărute din negură. Altfel vor plăti copiii, ceea ce şi se întâmplă în suget, iar noi vom urmări cum eroii cărţii găsesc soluţii pentru a ieşi din încurcături şi capcane mortale.

O carte despre prietenie, prima dragoste, relaţii de familie, sinceritate, îndrăzneală şi devotament. O carte plină de taine, magie, peripeţii şi dezlegarea misterului. O istorie plină de bunătate, dar şi tristeţe…

„Într-un univers infinit, erau prea multe lucruri care scăpau înţelegerii omeneşti.”

Reclame

Prezentare de carte „TATAMAMALOGIA şi educarea adulţilor” de G. Oster

tatamamalogia-si-educarea-adultilor_1_fullsize

Autor: Grigorii Oster

Titlu original: Вредные советы: папамамалогия, воспитание взрослых

Limba originală: rusă

Traducător: Ion Covaci

Editura: Prut Internaţional

Anul apariţiei: 2005

Dragi copii, vă invităm să citiţi ceva inedit: o carte despre…educarea adulţilor!!!

În carte găsiţi:

  • metode pentru scoaterea din sărite a maturilor,
  • metode pentru cultivarea  deprinderilor adecvate, utilizând dresajul,
  • metode pentru momirea adulţilor, învăţarea comenzilor, aplicarea pedepselor.

Autorul a depăşit în această carte numarul de sfaturi rele şi comentarii ironice toate capodoperele sale anterioare. Cartea este un manual care ajută copiii să înveţe ştiinţa despre maturi: o ştiinţă necesară pe parcursul întregii vieţi atât copiilo, cât şi adulţilor. În carte puteţi afla despre grijile şi obiceiurile adulţilor, primiţi sfaturi privitor la „domesticirea „părinţilor.

Citate:

„Câtă vreme paharul răbdării nu s-a împlut ochi, cu adultul poţi face tot ce vrei. Va răbda…”

„Sunt puşi adulţii la colţ? …”

„Faci vreo pauză între zbierete? Ăţi trezeşti părinţii în timpul nopţii, ca să le aduci aminte de existenţa ta?”

„Fugind să nu te prindă părinţii, stabileşte cine aleargă mai repede – tăticul sau mămica.”

Vă invităm la lectură!!!