Arhive etichetă | scriitor

Ion Druţă – omul cu cele mai multe doruri

Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean.

Fiul lui Pentelei Druță, zugrav bisericesc, și al Soficăi, de origine ucraineană. în 1939, familia Druță se mută în satul Ghica Vodă, de lîngă Bălți, unde viitorul scriitor va face clasele primare. În 1945, urmează cursurile unei școli de tractoriști, A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „Maxim Capsa” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia.

Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, „Frunze de dor”, „Balade din cîmpie”, „Ultima lună de toamnă”, „Povara bunătății noastre”, „Clopotnița”, „Horodiște”, „Întoarcerea țărînii în pămînt”, „Biserica albă”, „Toiagul păstoriei” ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane. Operele sale au fost traduse în: rusă, franceză, germană, engleză, ucraineană, bulgară, cazahă, gruzină, letonă, maghiară, lituaniană, georgiană, slovacă, armeană, uzbecă, azerbaidjană, letonă etc.

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa „Casa Mare”, nuvela „Ultima lună de toamnă” și romanul „Balade din cîmpie”, Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii. A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).

În 1989 se angajează activ în procesul de înnoire din Republica Moldova, militînd pentru oficializarea limbii române și revenirea la grafia latină.

Ion Druță a lucrat la ziarele ”Țăranul sovietic”, ”Moldova socialistă” și la revista ”Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, ”La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele ”Frunze de dor”, ”Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicînd și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.

Druță se vădește un autor profund implicat în viața neamului, scriind despre subminarea limbii române în Basarabia, despre istorie, ecologie, agricultură.

„Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță… este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă.
(Mihai Cimpoi)

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de ”Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale.

Ion Creangă – marele povestitor român

Ion-Creanga

 

Ion Creangă născut la 01.03.1837-31.12.1889, Humulești, județul Neamț. Ion Creangă susținea că s-a născut la 1 martie 1837, din părinți români: Ștefan al lui Petre Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig județul Neamțului. Ion s-a născut, ca cel mai mare dintre cei 7 frați și surori, în Humulești, jud.Neamț. A început să învețe carte în satul său natal. După ce s-a închis școala din sat, unghiul său David Creangă din Pipirig, l-a trimis împreună cu fiul său, la școala din Alecu Baloș din Broșteni, jud. Neamț. Aici n-a stat decât o iarnă. A mai urmat la școala din Târgu-Neamț. Smaranda, mama lui Ion Creangă, dorea să-și vadă baiatul popă. Dar, n-a făcut nici aici prea mare ispravă. Murindu-i tata, renunță să termine seminarul și este numit diacon în 1859. Creangă mai este și autodicact, căutând să-și însușească cunoștințele de limbă franceză și germană.

Creangă a prețuit foarte mult prietenia sa cu Eminescu. Anume Eminescu l-a indemnat să scrie. În Junimea își face debutul cu prima sa scriere Soacra cu trei nurori (1875). El ne-a dat povești din lumea animalelor – Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani; altele care miraculosul dispare – Povestea unui om leneș, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul; și altele în care fantezia își are rolul principal – Ivan Turbincă, Fata babei și fata moșneagului, Soacra cu trei nurori, Povestea porcului. În luna septembrie a anului 1880, Creangă își scrie Amintirile din copilărie, în patru capitole.

Alături de Eminescu, Caragiale și Coșbuc, Creangă a devenit stâlp de temelie al literaturii românești.

Petru Cărare e poetul concretului. Versurile sale sunt sugestive acolo unde e vorba de „material” văzut, trăit…

carare-petru

Petru Cărare,  născut pe 13 februarie  1935 în satul Zaim, Căușeni.  Poet, prozator, dramaturg. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova în 1964 și în 1996 al Uniunii Scriitorilor din România. Studii generale la Zaim, Căușeni (1942-1953). În 1956, face Facultatea de Jurnalism a Școlii Centrale comsomoliste din Moscova, Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul “M. Gorki” din Moscova (1969). Colaboarează cu revista Chipăruș, la ziarele Cultura Moldovei și Moldova socialistă, redactor la Editura   „Școala sovietică”, director al biroului de propagare a literaturii de pe lângă Uniunea Scriitorilor. Debutează în 1954, când semnează versuri lirice și satirice în diferite publicații periodice.  Debutul editorial se produce în 1962 cu placheta de versuri pentru copii Cale bună, Ionele! Și volumul de versuri  umoristice Soare cu dinți. Cu câțiva ani mai înainte traduce și editează un volum de poezii de H. Heine. Umorist nativ, semnează până în prezent peste 30 de cărți de versuri și poeme lirico-satirice, schițe și nuvele umoristice, parodii și epigrame (Trandafir sălbatic, 1964; Stele verzi, 1967; Zodia musafirului, 1970; Săgeți, 1972; Rezonanțe, 1985; Penița și bărdița, 1988; Fulgere basarabene, 1997; Punctul de reper, 2000; Pălăria gândurilor mele: parodii din Basarabia, 2000) și cărți de de poezie pentru copii (Poiana veselă, 1963; Ce culoare are vântul, 1966; Umbrela, 1970; Ionică Tropoțel, 1978; Urzicuțe, 1979 ș.a.).

Scrie și piese de teatru, dintre care două destinate copiilor: Drum deschis și Povestea lui Petrișor, jucate cu succes pe scena Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”. S-a afirmat și prin traducerile făcute din creația lui I. Krâlov, S. Mihalkov, F. Villon, G. Rodari, S. Brant, R. Gamzatov ș.a.

În anul 1994 i se conferă Titlul „Maestru al Literaturii”, iar în 1996 este distins cu medalia „Mihai Eminescu”. În 2000 devine laureat al Premiului Național.

Sursa: Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților/ alcăt.: Maria Harea, Elena Cugut; red.: Claudia Gurschi, Tamara Maleru.:  Editura Prut Internațional, 2004. – 61p.

Cezar Petrescu – romancier, nuvelist, traducător şi gazetar român.

„A ierta e o manieră teribilă de a te răzbuna”

Cezar Petrescu

cez

Născut: 1 decembrie 1892, Comuna Cotnari, Iași
Decedat: 9 martie 1961, București, România

A debutat cu ecou în 1921 cu Scrisoarea unui răzeș, urmat doi ani mai tîrziu, de volumul, tot de proză scurtă, Drumul cu plopi. Abia în 1927 deschide seria romanelor, cu Intunecare, care avea să capete apoi proporțiile cunoscute.

Ambițios peste măsură, scriitorul a năzuit să creeze, ceea ce a anunțat în 1931 a fi „cronică românească a secolului ХХ”, după modelul dacă nu al lui Balzac, cel puțin al lui Zola. Voia să edifice, după un proiect bine descris, o construcție de mare proporții, totuși coerentă, în care scrieri pînă acum create să se armonizeze cu altele noi, ansamblul construindu-se într-o imagine mozaică dar monumentală a secolului său.

Critica literară i-a tratat opera cu asprime, după ce la început îi salutase primele volume.

Lovinescu, Șerban Cioculescu, Pompilius Constantinescu, G. Călinescu au fost unanimi în aprecieri foarte severe. Cu siguranță că mai vehement a fost Călinescu în Istorie. Aprecia, de pildă, că Întunecarea e un roman eșuat iar „așteptatele opre închegate n-au venit”. Teribil e verdictul final din capitolul, amplu, închinat prozatorului: „Mai tîrziu, cînd literatura română va fi mai bogată, istoricul nu va acorda lui Cezar Petrescu decît cîteva rinduri”. Și aceasta pentru că „opera lui Cezar Petrescu nu are raport cu literatura adevărată”.

Romanele lui Cezar Petrescu constituie, în ciuda populației de care s-au bucurat, tot atîtea eșecuri estetice, fiindcă scriitorul este superficial, jurnalistic în sensul rău al cuvîntului, suferind de inflație verbală, de snobism cultural, substituind incapacitatea-i de a străbate în adîncimile sufletului și faptelor personajelor sale, prin detalii inutile și expuneri fastidioase. Puținătatea umană și sărăcia epică viciază această operă, această masă românească ciclic concepută, pe care orice comparație cu Jules Romains, cu Georges Duhamel sau Roger Martin du Gard o strivește. De altminteri ea a fost cu justețe desconsiderată de critica literară contemporană, care nu s-a lăsat impresionată de ambițiile autorului, de vastitatea demersului său naiv. Și, totuși, poate că mai tîrziu, cîndva, romanele lui Cezar Petrescu, deși atît de grevate de literaturizare, vor servi ca document pentru alți scriitori sau pentru istoricii interesați de mentalitatea unei epoci de rară efervescență.

Literatura română. Dicționar – antologie de istorie și teorie literară / aut. și coord. Iurie Colesnic, alcăt. Lora Bucătaru. – Museum, 2001. – 388 p.

Miroase-a mere și-a castane. Întîlnire cu scriitorul Ianoș Țurcanu.

unnamed

Ce poate fi mai frumos decât o zi însorită, caldă și cu multă lumină la sfârșit de toamnă. Miroase-a mere și-a castane…! Miros de carte și poezie. Parfum de momente creative. Șopote de copii în așteptare. În așteptarea scriitorului Ianoș Țurcanu. Emoții și bucurii. Sărbătoarea bilbliotecii. Sărbătoarea copiilor iubitori de carte și frumos, de poezie. S-a dăruit sclipiri în ochi, dorințe împlinite, informații utile, încurajare spre aspirații înalte. Împărtășire de secrete, dezvăluiri a ghidușiilor demult uitate și neștiute de nimeni. Redescoperirea din el, a scriitorului Ianoș Țurcanu. Inocența și sinceritatea copilului te relaxează, te împrospătează , te redescoperă. Ne face sărbătoarea mai frumoasă. Și parfumul mai simțitor. Și merele mai dulci. Și poezia mai profundă. Biblioteca Maria Drăgan la a 45-a aniversare a înflorit în zâmbet de copil și recital de poezie

unnamed-1